O zi in Bucuresti
Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am vizitat cu adevarat Bucurestiul. Am mai trecut prin mareata capitala, ca tot provincialul, o zi – doua, pe ici pe colo, pe la localuri frumoase pline de oameni veseli care fac viata sa para usoara. Nu am zabovit niciodata mai mult, sa pot simti pulsul strazii, sa cunosc bucuresteanul sau sa ma plimb pe bulevarde. Am mai auzit de la romanii intalniti prin peripetiile mele in lume cum ca acolo e adevarata inima a tarii, ca in Bucuresti se intampla “lucruri”, ca este un oras deosebit.
M-am bucurat cand s-a ivit ocazia sa petrec patru zile in “Micul Paris”, doar cu aparatul foto in mana si nu prea multe de facut decat sa ajut la efortul colectiv de a toci asfaltul troatuarelor si de a casca ochii la minunatiile vazute inainte numai la televizor si prin videoclipuri de manelisti pe care, curios din fire, le-am mai gasit pe World Wide Web.
Am avut norocul sa prind weekendul in care avea loc, in piata Universitatii, primul campionatul European de Baschet 3 la 3. Lume multa, de toate culorile, tineri si batrani, au venit sa sustina echipa Romaniei care a ajuns sa castige finala si sa devina campioana europeana. A fost o seara frumoasa si aventura mea a inceput promitator.
A doua zi de dimineata mi-am propus sa-mi gasesc un loc destul de comfortabil cat sa pot petrece macar vreo 4-5 ore sa fotografiez bucurestenii si sa surprind acea esenta a strazii de care auzisem ca ar fi deosebita.
Si nu am fost dezamagit. Deosebita intr-adevar.
Chiar in piata Universitatii, un simbol al democratiei romanesti, privirea mi-a fost lovita de arta contemporana aruncata pe pereti si cativa vanzatori (cu atitudine din clasicul bazar) de carti mai vechi, multe de pe vremea lui nea Nicu. Din cand in cand, cate o persoana, probabil melancolica, se mai oprea si arunca o privire la cartile cu file ingalbenite de necitit.
Nu mi-a fost greu sa gasesc si elementul clasic de compozitie al Romaniei post-decembriste. De acum nelipsitii oameni ai strazii, cei fara casa si masa, cu voie sau fara de voie, se bucurau cu mine de o pauza si-mi faceau concurenta la privit concetatenii misunand pe bulevard.
De teama sa nu cad in cliseul dramei, m-am hotarat sa ma asez la o terasa, un “Irish Pub”, pe undeva pe langa calea Victoriei, sa imi indrept obiectivul spre clasa de mijloc a celor ce-si vedeau de viata de zi cu zi. Doua ospatarite, una blonda si una creata, zambitoare din calea afara, s-au oferit politicoase sa-mi fie la dispozitie atat cat le permite serviciul, pe perioada sederii mele. Iau o cafea si un hamburger romanesc sa-mi dea puterea sa imi continui proiectul.
Am descoperit aceleasi fete triste, capete plecate si oameni preocupati de ziua de maine, fiinte chinuite de viata in capitala, la doi pasi de acei lideri politici – oameni educati ce nu se rusineaza sa-si etaleze limbajul de mahala pe scarile celei mai mari cladiri civile din lume (cum spune Wikipedia), vestita Casa a Poporului.
Si uite asa, dupa mai mult de 12 ani in care am petrecut in Romania doar vacante scurte in oraselul natal si prin niste locuri mai turistice de la munte, am reusit sa vizitez Bucurestiul in cautarea acelui spirit deosebit al capitalei care deseori este aruncat cu mandrie in ochii lumii; am descoperit insa pereti murdari cu arta bolnava, oameni tristi si obositi , taximetristi jurand ca au sa iasa in strada daca cei de sus mai fura si care la randul lor ma roaga sa nu le cer chitanta sa mai bage si ei un leu in plus in buzunar.
Ca fotograf, nu am fost dezamagit de tragedia si saracia de pe strazile Romaniei. Grimasele si ridurile, cersetorii si mizeria fac fotografii dramatice si aduc multe like-uri pe Facebook.
Ca roman, am fost dezamagit caci aceasta experienta care a inceput incurajator, pina la urma mi-a adus aminte de vestitele cuvinte ale lui Paler – “Imi iubesc tara atunci cand nu ma uit la televizor si cand nu merg pe strada”. M-a intristat ca nu ne asumam responsabilitatea ca natiune pentru ceea ce a ajuns Romania dupa 24 de ani de democratie. E comfortabil sa dam vina pe functionarul public care ia mita, pe primarul care fura, pe doctorul care cere sau pe deputatul corupt. Insa uitam cu usurinta ca ei sunt rezultatul societatii la ale carei disfunctionalitati contribuim cu totii caci vrem sa mai bagam un ban in plus in buzunar.
Share this:
De Paler !
“Nu exista pustiu; ci doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.” – Octavian Paler
“Sa nu uiti a orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata” – Octavian Paler
“In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului” – Octavian Paler
“Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil.” – Octavian Paler
SorinPhotography 