A VIEW OF THE WORLD THROUGH MY CAMERA LENS

Cuvânt !

SONY DSC

” Cuvintele sunt importante, cuvintele ne definesc..până şi tăcerea noastră transmite cuvinte. Într-un periplu minunat al imaginaţiei, să ne vedem fără cuvinte..Şi când scriu “ cuvinte” mă refer la orice exprimăm..gândind, transmitem verbal, privind sau auzind ca şi cum am transmite cuvinte… Rezultatul: nu am mai fi noi, oamenii, ne-am transforma în fiinţe ale tăcerii supreme…Iar gheaţa s-ar aşterne peste întinsul care ne cuprinde şi am ajunge doar poveste, povestea celor care ar redescoperi minunea cuvântului.
Cuvintele sunt în noi şi peste noi. Deseori mă cuprinde fiorul cuvântului chiar şi atunci când aleg tăcerea. Atunci realizez cât de multe imperii au fost înălţate datorită cuvântului, tot acest element definitoriu al omului stând la baza slăbirii marilor puteri. Cuvântul este minunea care face ca în fiecare dimineată să putem transmite fiorul vieţii sau seara să ne contopim în infinitul plăcerilor.
Cuvântul transmis printr-o privire mi-a strecurat patima iubirii, nobilul sentiment care îmi fusese străin. Au fost cuvinte şi altădată, dar, uneori, cuvintele nu ne împărtăşesc deplinătatea sensurilor sale decât atunci când trebuie. De aceea, cuvântul deţine puterea absolută. El însufleţeşte, înnobilează dar şi distruge.
SONY DSC

Cuvântul in sine ne conturează sentimentele dar, fără a-l însoţi de o privire corespunzătoare, el conturează doar sentimentul pe care dorim să îl transmitem. Aici intervine cuvântul ca şi armă şi bănuiesc că nu degeaba Mark Twain concluziona interesant :” Un agent foarte puternic este cuvântul potrivit. De câte ori dăm peste unul care este exact ce trebuie…efectul rezultat este atât fizic cât şi spiritual şi de o promptitudine fulgerătoare.”
Cuvintele ne definesc…scriam…si aşa este. Dacă ne uităm în jurul nostru, fiecare cunoscut sau necunoscut trăieşte aşa cum grăieşte, cum se exprimă. Simplu, bogat, complicat sau analist…
Magia binefăcătoare a cuvintelor…cât adevăr…căci doar cuvântul e puterea pe care o avem să transmitem, să gândim, să iubim…este scânteia din interiorul nostru .
Şi totuşi reuşim să otrăvim prin cuvinte deseori; întâmplător sau organizat, conştientizăm că în cuvinte se află puterea gândirii.
Ca într-un joc al maturităţii, în dorinţa de a învăţa frumosul şi urâtul vieţii, să ne imaginăm cuvintele cu puteri magice! ……. Eu aleg “ARMONIE”….Voi?!” – by Mite

DSC02073

Advertisements

One response

  1. aleg …LINISTE … PASIUNE … ENERGIE :-))

    May 21, 2013 at 13:44

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s